În stare de bine

Centrul de Bine din Ferentari

Ați ajuns vreodată în Ferentari? E o experiență pe care trebuie să o trăiești măcar o dată în viață. De curând, Asociația EasyECO a deschis pe Șoseaua Sălaj Centrul de Bine, primul centru de sănătate mintală din Ferentari. Este un proiect de tip pop-up care se desfășoară cu ajutorul programului În Stare de Bine până în februarie 2019. Am ajuns la Centrul de Bine împreună cu o clasă de elevi de gimnaziu de la o școală din cartier. Timp de mai bine de două ore, George, cel care ține ora de dirigenție, i-a provocat pe tineri să vorbească despre sentimente, violenţă, dependență și despre cum văd ei starea de bine.

Adina Camara, coordonatorulproiectului, îmi povestește că ideea Centrului de Bine a apărut după ani buni de lucru în Ferentari, cartier care nu are o infrastructură de sănătate prea bine dezvoltată: nu există niciun spital, iar oamenii merg la policlinică în Rahova. Proiectul se desfășoară pe trei direcții: prima este „Ora de dirigenție”, adresată elevilor de gimnaziu care, descoperă împreună noțiuni de viață sănătoasă A doua direcție este dată de ateliere de prevenție a comportamentelor negative pentru sănătate în rândul elevilor și tinerilor adulți, iar cea de-a treia este să ofere sprijin psihologic adulților.

La „Ora de dirigenție”, la care fiecare elev participă, se vorbește deschis despre tulburări emoționale, violență, emoții şi interacțiuni sănătoase. Copiii și tinerii se simt mai apropiați unii de ceilalți, sunt mai uniți ca grup și comunitate și sunt încurajați să fie deschiși și să vorbească despre problemele lor. Pentru elevii mai mari sau tinerii adulți, centrul organizează activități educative pentru prevenirea consumului de alcool și droguri, despre profilaxia bolilor cu transmitere sexuală, relaționarea cu oamenii din jur, dezvoltare personală și consiliere  psihologică.

Centrul de Bine este deschis și pentru adulții care au nevoie de consiliere sau de terapie psihologică. Când l-am vizitat, centrul era deschis de doar două săptămâni, iar oamenii din cartier începuseră să îl observe și să devină interesați. La deschidere au venit persoane curioase care au întrebat lucruri care îi neliniștesc și chiar s-au programat pentru primele ședințele de psihoterapie.

Pentru că în România mersul la terapie psihologică e încă privit cu scepticism, am fost curios să aflu cum e perceput centrul din Ferentari, cum se desfășoară primele ședințe de consiliere și ce cred oamenii de aici. Adina mi-a explicat cum proiectul vine ca o mănușă un pic cam largă la început, care, în timp, se va mula perfect pe nevoile comunității. Echipa e convinsă că ușor-ușor oamenii vor povesti mai departe despre ședințele de psihoterapie din centru și uite așa, fie cu ajutorul facilitatorilor comunitari, fie din vorbă în vorbă sau de la prieten la prieten, locuitorii din Ferentari vor ajunge la Centrul de Bine. Primul feedback este promițător. Cei care au fost la o ședință s-au programat și pentru a doua. E ceva nou, dar faptul că oamenii din Ferentari vor spune că e bine să mergi la psiholog, reprezintă un pas uriaș.

Premisele nu sunt deloc prietenoase pentru misiunea colegilor de la EasyECO: vorbesc despre subiecte tabu unei comunități pentru care aceasta nu este tocmai o prioritate. În timpul discuției copiii învață că starea de bine are cel puțin trei picioare. Primul ține de tine și de cum te simți în propria piele, al doilea reprezintă modul sănătos în care relaționezi cu cei din jurul tău, iar al treilea este acceptarea propriului statut și al modului în care ceilalți te văd în prezent. Dorința echipei este ca după februarie 2019 proiectul să continue. Își doresc ca Centrul de Bine să reprezinte locul care aduce starea de bine în Ferentari.

E incredibil cum echipa EasyECO reușește să facă ce își propune. Am fost acolo, la Centrul de Bine, și am asistat la o oră de dirigenție alături de elevi de clasa a VII-a, care în două ore au uitat de rigorile școlii, au vorbit despre ei, despre ce sunt, ce simt și ce își doresc. E mare lucru.

Articol realizat de Cătălin Dinu, 2 do Good.

Proiectul “Centrul de Bine” este finanțat prin programul „În stare de bine”, susținut de Kaufland România si implementat de Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile.