Cum trăiesc mamele adolescente de la marginea Bucureștiului
O discuție despre provocările comunității defavorizate din Dârvari și despre modelul integrat de intervenție pe care asociația Politeia îl construiește, deja de câțiva ani, împreună cu femeile din comunitate.
De Ioana Ilie
“M. m-a anunțat vineri seară că o altă mamă din comunitate a fost luată cu salvarea, pentru că începuse travaliul. Mai întâi m-a sunat să mă întrebe dacă poate să-i dea telefonul pe care îl primise de la noi, de la asociație, că nu au telefoane în comunitate și e destul de greu să iei legătura cu oamenii care sunt în spital dacă nu au telefon. Apoi m-a mai sunat o dată și mi-a zis: <Mădălina, vezi că au luat-o pe F. și o duc să nască la spital covid>. M-am dus după F. și, între timp, am sunat la alt spital să întreb dacă au locuri. Au zis că o primesc doar dacă e adevărat că naște, că poate ăsta e motivul pentru care nu au primit-o dincolo. De fapt, la primul spital la care a ajuns, o internau doar dacă semna că e de acord să intre în salon cu mame care au covid. Ea nu a vrut, pentru că știa că nu are niciun simptom și, oricum, nu i-ar fi făcut vreun test, așa că i-a întrebat: <Am dureri de naștere, ce fac acum?>”, iar cadrele medicale de acolo i-au răspuns: <Păi dacă nu vrei să te internezi la noi, e treaba ta>. Am mers cu ea la al doilea spital și când am ajuns m-au întrebat direct: <Ce medic a urmărit sarcina?>. Le-am răspuns că nu a urmărit-o niciun medic și doamna de la triaj a reacționat așa, încurcată: <Păi cum, atunci de ce ați venit aici? Aaa, e caz social>. Era caz social, da, dar într-un spital public ar trebui să fii primită fără să se facă diferențierea asta. Ăsta e caz urmărit de domnul doctor, ăsta e caz social. Oricine ar trebui să aibă acces la servicii medicale fără să fie cu etichetă”.
Mădălina Muscă coordonează, în prezent, proiectul CRESSC, dedicat mamelor și tinerelor vulnerabile din Dârvari, Ilfov. Mi-a povestit acest episod menționând că, din păcate, experiența trăită de F. nu este un caz izolat. A ieșit la iveală, încă din proiectele anterioare ale Asociației Politeia, faptul că cel mai mare cost rezultat din problemele socio-economice cu care se confruntă comunitatea este suportat de femeile însărcinate sau de cele care au în îngrijire copii mici. În acest context a apărut și proiectul CRESSC, pornit de la firul ierbii și gândit să vină în întâmpinarea nevoilor femeilor din Dârvari. În următoarele luni, ele vor primi sprijin în obținerea actelor de identitate și accesarea serviciilor medicale esențiale și vor participa la o serie de cursuri pentru sănătatea mamei și îngrijirea copilului, dar și la sesiuni informative pe tema sănătății reproductive, printr-o abordare integrată care, spun membrii asociației, ar trebui să existe nonstop în toate comunitățile cu problematici similare.
Primele provocări identificate în viețile oamenilor din Dârvari
La doar 20 km de București, în satul Dârvari din comuna Ciorogârla, considerată una dintre localitățile destul de bine dezvoltate ale județului Ilfov, trăiesc, deja de câteva generații încoace, aproximativ 100 de familii, preponderent de etnie romă, asupra cărora planează nu doar problemele generate de sărăcie, ci și discriminarea și marginalizarea socială. Concentrate în trei zone defavorizate ale satului, familiile se adăpostesc în locuințe improvizate, supra-aglomerate, fără curent electric sau apă curentă. Sunt persoane cu un nivel scăzut de educație, cu venituri mici, obținute fie din joburi sezoniere, fie din munca cu ziua sau aflate în dificultatea de a găsi un serviciu prin care să-și asigure un trai decent.
În septembrie 2015, Politeia a început o colaborare cu Primăria din Ciorogârla, printr-un proiect ce avea să devină activitatea principală a asociației. În cadrul lui, asociația a oferit cursuri remediale pentru elevii de clasa a cincea, în incinta Școlii nr. 2 din Dârvari. Mihai Vasile, fondator și președinte al asociației, spune că, dacă la început, eforturile lor s-au concentrat pe colaborarea cu profesorii, pe suportul educațional oferit copiilor, pe prevenirea abandonului școlar și pe combaterea absenteismului, începând din 2017, au intensificat activitățile comunitare și au început să ofere sprijin familiilor din Dârvari în relația cu autoritățile locale, dublat de un suport consistent pentru facilitarea accesului la servicii sociale esențiale, care s-a dovedit mai mult decât necesar.
Una dintre concluziile la care a ajuns Mihai, în anii petrecuți alături de comunitate, a fost că școala primară este esențială pentru felul în care se conturează parcursul școlar, profesional, de viață, al unui copil care provine dintr-un mediu vulnerabil și că e necesar ca intervenția să aibă loc încă dinainte ca acesta să vină pe lume:
“Tata este de aici, din Ciorogârla și a venit voluntar o dată la o activitate de premiere a copiilor de clasa a cincea cu care începuserăm să facem afterschool. Îi premiam la câteva săptămâni pentru că stăteau cu noi și făceau teme. Le puneam un film la videoproiector și le făceam atmosferă de cinema: aduceam cuptorul cu microunde, popcorn, suc, toate cele. Îmi amintesc șocul lui tata când a văzut printre ei un copil care venise doar în pantaloni și maiou. Nu avusese haine curate în ziua respectivă și venise îmbrăcat cu ce avea. La vremea aceea noi fuseserăm deja acasă la copii, să stăm de vorbă cu fiecare părinte în parte și știam care este situația lor. Nu erau branșați la curent, locuiau în case improvizate, uneori câte șase într-o singură cameră, fără căldură iarna, cu acoperișuri făcute pe jumătate, lucruri care îi determinau pe copii să nu aibă o prezență constantă la școală. Ori pentru că nu aveau ghiozdan, ori pentru că nu aveau haine curate, ori pentru că nu aveau la ei un sandwich pe care să-l mănânce în pauză la fel ca ceilalți copii, ori pentru că trebuiau să rămână să aibă grijă de frații lor, ori pentru că, dacă apărea o oportunitate, când puteau și ei să se ducă să facă 50 de lei, se duceau și îi făceau pentru că aveau nevoie și își doreau banii ăia, nu pentru că îi trimiteau neapărat părinții. În mediul rural și mai ales în zonele defavorizate, oamenii încă au un respect foarte mare față de școală. Ce mă scoate din minți când vine vorba de discursul public despre persoane defavorizate și beneficiarii de ajutor social e și percepția potrivit căreia copiii nu mai merg la școală că nu-și dau părinții interesul. Oamenii își iubesc copiii. Sunt conștienți de cercul vicios în care se află și sunt disperați să aibă mobilitate socială copiii, să iasă din cerc și să ajungă mai bine decât ei. Și au încredere că școala poate ajuta în sensul ăsta. Într-adevăr, școala poate fi o șansă, dar pentru mine un șoc major a fost să realizez că, în clasa a cincea, e intervenție târzie să mai recuperezi ceva. Am întâlnit copii în clasa a cincea care nu știau literele toate. Ce să facă copilul la geografie, biologie, fizică dacă nu știe literele? Ce ne-am dat seama, în același timp, și aici duc discuția și la proiectul CRESSC, despre care voiai să vorbim, este că, de fapt, foarte multe din probleme apar de la începutul vieții. Dacă nu ai certificat de naștere, nu exiști. Dacă ai certificat de naștere, dar părinții nu-ți pot menține un regim alimentar, nu te pot duce la controale medicale, nu-ți pot asigura o minimă igienă, toate lucrurile astea se cumulează și apar, la vârsta de 3 ani, diferențe cognitive semnificative, pe care iarăși, e foarte greu să le recuperezi. Nu realizăm, când vorbim despre șanse egale – bullshit, nu există șanse egale – că, în momentul în care pleci la drum cu atâtea dezavantaje, nu mai are ce să-ți facă profesorul la școală să recuperezi. Dacă vorbim despre a oferi o șansă la educație pentru toți, trebuie să pornim cu sprijinul de acolo, de la naștere. Sau de fapt chiar dinainte, prenatal, cu tot ce înseamnă formarea și pregătirea viitoarelor mame ca să obțină autonomie, să aibă, practic, puțin mai mult control legat de viitorul lor și al copiilor lor”.
Mihai Vasile și Mădălina Muscă, la sediul Asociației Politeia
Cum se răsfrâng problemele comunității asupra mamelor vulnerabile și tinerelor viitoare mame vulnerabile din comunitate
Din vizitele și chestionarele pe care Mădălina și Mihai le-au făcut în comunitate, a reieșit că, pe lângă faptul că trăiesc în condiții precare, femeile din comunitatea defavorizată din Dârvari au un nivel scăzut de educație și se confruntă atât cu dificultatea găsirii unui loc de muncă, cât și cu un decalaj semnificativ de acces la servicii de sănătate esențiale, cauzat de identitatea lor etnică și de faptul că provin din mediul rural. La toate astea, odată ce ajung în relații, Mădălina spune că se adaugă o expunere constantă la violență domestică, iar, odată ce ajung mame, responsabilitatea creșterii și îngrijirii unei noi vieți în condiții precare, ceea ce le face și mai vulnerabile:
“În discursul public despre discriminarea sistemică auzim, de multe ori, că, dacă vrei să te angajezi, nu se ține cont de etnie, dar în realitate această teorie nu se susține și se răsfrânge diferit asupra femeilor. Pentru femeile de etnie romă fără școală din comunitate, șansa să se angajeze e zero. În fine, nu e zero, ajung să facă curățenie în scările de bloc sau să lucreze cu ziua la un abator deschis în zonă. Cele mai multe muncesc la negru, nu au asigurare, așa că, pentru orice problemă de sănătate, pe lângă faptul că este necesar să meargă cu maxi-taxi la un spital din București, primesc sprijin doar dacă este o urgență. Dacă rămân însărcinate, nu merg la doctor pentru monitorizarea sarcinii pentru că nu știu că trebuie să facă asta și pentru că oricum nu-și permit să ajungă la un specialist în privat. Dacă, până la urmă, cu sprijinul nostru ajung, medicii nu sunt pregătiți să abordeze o femeie care vine dintr-un mediu vulnerabil sau care nu a respectat protocolul cu toate etapele de sarcină. Eu am ajuns cu una dintre fete la ginecolog, iar ginecologul a umilit-o de față cu mine. A întrebat-o mai întâi dacă are cei trei copii cu același tată, iar ea a răspuns că da, ca să nu-i arunce și mai multă rușine în spate, deși nu era adevărat. Apoi a întrebat-o dacă și-a alăptat copiii și, pentru că pe ultimul nu-l alăptase, medicul i-a spus scurt: <Nici măcar asta nu i-ai dat>. Ulterior, am aflat și de la ea, și de la alte femei din comunitate că au trecut prin multe experiențe de genul acesta și s-au obișnuit. Noi nu am scris proiectul CRESSC out of the blue, consultând statisticile despre ce înseamnă mame vulnerabile și imaginându-ne cu ce fel de provocări ar putea să se confrunte. Ele sunt cele care au pus aceste probleme pe hârtie, în cadrul unor întâlniri facilitate între femeile din comunitate într-un proiect anterior. Proiectul CRESSC vine în sprijinul lor cu o componentă de intervenție și una de prevenție, care, din punctul meu de vedere, sunt complementare. Prima presupune oferirea unui pachet sanitar lunar pentru 10 mame din comunitate și copiii lor, sprijin în obținerea actelor de identitate, acces la analize medicale și grupuri de suport psihologic pentru a găsi niște instrumente să gestioneze problemele de zi de zi. Cea de a doua componentă va lua forma unui program de educație pentru viață sănătoasă pentru cele 10 mame și alte 20 de tinere din comunitatea Dârvari, axat pe nutriție și dietă, sănătatea mamei și îngrijirea copilului, dar și pe educație sexuală și sănătate reproductivă. O realitate pe care am observat-o în comunitate este că prin clasa a șasea, a șaptea, tinerele ajung deja în relații, de obicei cu băieți mai mari. Cele mai multe dintre ele găsesc într-o variantă romantică idealizată un băiat care le înțelege și poate să le salveze din universul nasol în care trăiesc. Apare, totodată, și fascinația asta a femeii adult care intră într-o relație. De unde ai fost tratată ca un copil până atunci, în momentul în care ai o relație, și apoi, copii, devii responsabilă și demonstrezi că poți face aceleași lucruri ca și mama ta, că poți și că ești la fel de femeie. După ce intră în relații urmează, inevitabil, abandonul școlar, pentru că cele mai multe rămân însărcinate. Sunt și foarte multe sarcini nedorite, tocmai de aceea am inclus în proiect și atelierul de educație sexuală, pentru că, așa cum știm, la școală nu există genul acesta de cursuri. După prima, a doua, a treia sarcină, ajung fie casnice, fie muncitoare necalificate cu ziua, cum îți spuneam mai devreme. Nu am cunoscut nicio femeie care să nu fi trăit cel puțin câteva incidente de violență domestică aici în Dârvari. Experiențele tinerelor ajung, de cele mai multe ori, să fie similare cu cele ale femeilor mai în vârstă din comunitate”.
Ce se întâmplă cu băieții din comunitate
Cercul vicios nu le cuprinde doar pe tinerele din comunitate, care ajung, din generație în generație, să trăiască povești de viață asemănătoare, ci și pe băieții din Dârvari, care se confruntă, în paralel, cu alte tipuri de provocări:
“Băieții care se dezvoltă mai repede, pe la 12-13 ani, ajung să fie capabili să muncească. Locuind aproape de București, e cerere foarte mare de forță de muncă brută și plata e destul de tentantă, în sensul în care ziua de muncă fizică în construcții se învârte în zonă între 100 și 250 de lei la negru. Pentru un copil, se poate începe de la suma de 50 de lei, dacă nu face mare lucru, dar se poate să i se dea și 100-150 de lei. Și gândește-te că tu, până la 12 ani, ai vrut telefon, ai vrut adidași, ai vrut haine și la toate astea ți s-a spus nu. Nu avem, nu putem, hai în loc de ăștia, ia-i pe ăștia de la piață care sunt mai ieftini, iar în rest: nu, nu și nu. Și brusc, acum, nu mai depinde decât de tine și de cât poți tu să te duci să faci. Nu te duci la școală, te duci pe șantier, începi să muncești, faci bani și poți să-ți iei singur, în fiecare zi, chipsuri, suc și aproape tot ce ți-a lipsit atâta timp. Muncesc de foarte devreme, ajung să absenteze tot mai mult și, în cele din urmă, rămân pe șantier. De ce? Pentru că odată ce ai bani, începi să vezi ce poți să faci cu ei. Și începi să te gândești: <Uite, dacă mai muncesc două zile, pot să-mi iau telefonul ăla sau, dacă mai muncesc încă trei zile, pot să mă încalț și să mă îmbrac. Dacă muncesc toată vara, aș putea să încep să-mi fac camera mea>. Intră în cercul ăsta din care cu greu mai pot ieși, pentru că încep să producă niște sute de lei lunar și școala nu le dă nimic. Ce le oferă școala, alternativ, este să mai rămână încă 4-5-6 ani în sistem, timp în care nu pot să câștige bani, pentru că trebuie să fie la ore, ca după ăștia 4-5-6 ani să poată să se angajeze pe salariul minim undeva. Ceea ce nu realizează băieții ăștia, și e o muncă de convingere foarte dificilă acolo, este că ei se duc și bravează. Se duc și iau placa de rigips de 30 de kg, o urcă patru etaje pe scări, că doar mamă ce forțos sunt eu, iau sacul de ciment de 40 de kg, îl pun pe umăr și tot așa. Dar corpurile lor sunt încă în dezvoltare, astfel că orice fel de problemă le poate limita creșterea și le provoacă niște probleme de sănătate care îi macină într-atât încât mulți dintre ei ajung la 20 de ani cu hernii de disc. Muncind la negru nu au nici ei asigurări de sănătate, nu se pot duce să se trateze, îi ia salvarea și îi trimite înapoi acasă, pentru că, abia când nu se vor mai putea mișca se va considera urgență și vor putea fi operați. Și ajung în acest punct critic în care stau, nu mai pot munci cum o făceau la început, iar de la un punct încolo apar și probleme cu alcoolismul, pentru că o dată cu scăderea capacității de muncă se instalează depresia. Ajung la 30 de ani să aibă condiția fizică a cuiva de 55-60 de ani, nicio calificare, nici măcar minimul de educație și un orgoliu făcut terci pentru că nu mai pot să-și întrețină familia și au rămas cu problemele nerezolvate. Trăiesc, practic, în aceleași condiții precare în care trăiesc și părinții lor și nu le pot oferi ceva mai bun propriilor copii. Acesta este cercul vicios în care rămân băieții ăștia care pornesc la drum cu intențiile cele mai bune, de la nevoi foarte clare pe care în scurt timp ajung să nu mai poată să și le satisfacă. Dar de fapt, ce îți povestea Mădălina mai devreme despre adolescente și cercul vicios al băieților ne arată că în comunitate există niște probleme sistemice care trebuie adresate cu prioritate: nu există locuințe sociale, ajutoare suplimentare pentru oamenii cu probleme locative nu sunt, creșă nu e, program after school nu este, se discută acum să se facă, o masă caldă pentru copii solicităm noi printr-o petiție elaborată într-un alt proiect. De fapt, prin proiectul CRESSC, dar și prin toate proiectele de până acum, încercăm să construim contextul prin care oamenii de aici să poată să-și creeze o rețea proprie de solidaritate și să le oferim toate instrumentele necesare pentru autoreprezentare și auto-organizare. Dar nu ai cum să faci toate lucrurile astea dacă nu ai satisfăcute nevoile esențiale. Dacă nu ai mâncare sau haine curate pentru copil, nu-ți arde de inițiative civice și este utopic să vorbim despre <empowerment>.”
Foto: Imagini cu comunitatea Dârvari din arhiva Asociației Politeia
Proiectul „CRESSC”, derulat în perioada octombrie 2021 – martie 2022 de Asociația Politeia este finanțat prin programul În stare de bine, susținut de Kaufland România și implementat de Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile.
Ioana Ilie este jurnalistă și lucrează de peste zece ani în sectorul neguvernamental, iar în prezent face parte din echipa Fundației pentru Dezvoltarea Societății Civile. Se implică în proiecte care explorează rolul social emancipator al artei și în proiecte care contribuie la construirea unei perspective feministe locale intersecționale și scrie despre provocările sociale actuale.