Altfel, despre autism
Proiect derulat de Asociația The Story of Autism
Prin intermediul proiectului Altfel, despre autism, Asociația The Story of Autism va implica, timp de 7 luni, un număr de 30 de copii cu autism beneficiari ai Centrului de terapii al Asociației, în activități de socializare supervizată cu copii tipici și în sesiuni individuale de terapie emoțională personalizată.
Durată: 7 luni (1 septembrie 2022 – 31 martie 2023)
Aria de desfășurare: urbană
Localități: București și Jud. Ilfov
Buget proiect: 86,260.00 lei; proiect finanțat în cadrul Apelului 2/2022
Despre proiect
Potrivit statisticilor, în prezent trăiesc 75.000 de copii cu nevoie speciale în România, dintre care 30.000 cu tulburări din spectrul autist. Conform Asociației The Story of Autism, incidența autismului a crescut mult în ultimele decenii, astfel că, în acest moment, sunt diagnosticați anual alți 3000 de copii cu această tulburare de dezvoltare, pe teritoriul țării.
Principalele provocări cu care se confruntă copiii care trăiesc cu autism și familiile lor sunt izolarea socială, precaritatea serviciilor de suport educațional și lipsa accesului la servicii de terapie, care sunt doar într-o măsură infima decontate de către stat. Un copil cu autism are nevoie de 2 până la 4 ore de terapie pe zi, dar și de contexte de socializare, în afara propriei familii sau o școlii pe care o frecventează.
Asociația The Story of Autism vine în întâmpinarea acestor nevoi și va implica 30 de copii cu autism, beneficiari ai Centrul de terapii pentru autism al Asociației, în multiple activități de socializare și joacă supervizată – Make a friend! -, alături de 30 de copii tipici și în activități individuale de terapie emoțională. În plus, în cadrul proiectului Altfel, despre autism, ce se va derula în următoarele 7 luni, echipa The Story of Autism va pune bazele unei rețele de suport pentru părinții beneficiarilor și va stimula educarea despre provocările autismului a copiilor de la două școli din județul Ilfov, prin intermediul a 3 reprezentații ale piesei de teatru Povestea lui Luca.