Căutăm grup de schimbare socială pentru 7 zile-experiment în cadrul Laboratorului #ÎnStareDeBine
În această vară, Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile pilotează noi modalități de dezvoltare a sectorului neguvernamental în cadrul evenimentului offline Laboratorul În Stare de Bine, parte a programului #Creștem ONG-uri, susținut de Kaufland România.
Scopul evenimentului este de a lucra împreună cu un grup de oameni pasionați de lucru în societatea civilă și pentru schimbare socială pentru a experimenta diferite modalități de a duce lucrul în și pentru comunitățile lor la următorul nivel. Cei prezenți vor schimba bune practici, se vor inspira din activitățile și metodologiile folosite de alte organizații și își vor întări și înmulți conexiunile în interiorul sectorului societății civile din România.
Căutăm 30 de persoane pentru a forma un grup:
- Divers – căutăm oameni din generații diferite, din diferite regiuni ale țării și din diferite sectoare ale societății civile (ONG-uri, grupuri informale, companii sau instituții publice, freelanceri, antreprenori, artiști și nu numai), toți cu interes și practică în schimbare socială, indiferent de tematica pe care lucrează (drepturile omului, social, cultură, sport, tineret, etc);
- Deschis – căutăm oameni care sunt inclusivi în practicile și abordările lor, preocupați de propriul proces de învățare și creștere, deschiși către colaborare, flexibili în a fi implicați într-un proces experiențial care necesită participare activă și dincolo de cele 7 zile petrecute împreună;
- Asumat – căutăm practicieni care lucrează conectați la comunitățile lor, care înțeleg rolul pe care îl au în aceste comunități dar și în ansamblul dezvoltării societății civile, care au gândire strategică și sistemică și pot duce mai departe experiența din cadrul evenimentului.
ACTUALIZARE august 2021 – organizațiile participante la eveniment sunt:
- Asociația Club Sportiv Sports Culture
- Federația Organizațiilor Neguvernamentale de Tineret din Iași – FONTIS
- Asociația ARYAS
- Asociația SUPER TINERI – ASIRYS
- Asociația Impact Trușești
- Asociația Magic Seniors
- Asociația pentru Sprijinirea Pacienților cu Tuberculoză Multidrog Rezistentă Filiala Constanța – ASPTMR
- Asociația Social Activ
- Asociatia Community Aid Network – Rețeaua CAN
- Fundația FARA
- Asociația Monomyths
- Forumul Tinerilor din România
- Asociația Developing Art
- Asociația pentru Formare
- Asociația Artipic
- Asociația Capace cu suflet
- Asociația Pentru Promovarea Incluziunii Sociale
- Direcția Națională Anticorupție – Departamentul Cooperare și Programe Internaționale
- Organizația Națională Cercetașii României
- Asociaţia Bastonul Alb
- Grupul de inițiativă Grivița #2021
- Asociația Stea
- Centrul pentru Legislație Nonprofit
- Fundația Special Olympics din România
- Asociația Reality Check
- Centrul Filia
- Asociația Solidart
- Asociația Teatrul Experimental Senzorial
Întregul proces cuprinde următoarele etape:
- Anunț și selecție: în perioada 16 – 28 iunie 2021 avem deschis apelul de selecție pentru participanți, iar pe 2 iulie anunțăm rezultatele selecției*.
- Pregătire eveniment: în perioada 5 iulie – 14 august vom lansa câteva ”teme” și provocări pregătitoare pentru cei selectați să participe, pentru a construi împreună o experiență cât mai completă și relevantă la eveniment.
- Laboratorul În Stare de Bine: în perioada 14 – 20 august 2021 ne vom întâlni la Satul Prunilor, Pietroșița, județul Dâmbovița. Mai multe detalii despre agenda evenimentului și aspecte logistice vor fi transmise celor selectați.
- Post eveniment/ continuare: în perioada imediat următoare Laboratorului vom continua învățarea, astfel încât să ducem mai departe ce am început în cadrul evenimentului.
*Persoanele interesate să participe la eveniment sunt conștiente de etapele sus menționate și își pot asuma participarea la întregul proces.
La ce să te aștepți:
– La 7 zile de învățare accelerată, împachetate într-un design de eveniment participativ și colaborativ, care te invită să fii activ și să contribui la co-crearea procesului de învățare;
– La provocarea de a ieși din zona de confort și invitația de a experimenta diferite tehnici și metode de lucru atât la nivel individual/ personal dar și organizațional;
– La oameni resursă și practicieni din diferite zone și medii care vin cu diferite abordări care te pot ajuta să integrezi mai bine ansamblul lucrului împreună, sistemic, și să îți îmbunătățești activitatea din cadrul organizației tale;
– La un program dinamic, care, chiar dacă va fi presărat cu momente de pauză, îți va solicita prezența și atenția 100%, pentru a avea o experiență completă.
Detalii logistice:
- organizatorii vor acoperi costurile de cazare, masă și pauze de cafea pe toată perioada evenimentului;
- nu vom deconta costurile de transport înspre/ dinspre locația evenimentului. Cu toate acestea vom pune la dispoziție pentru cei interesați un autocar închiriat care va pleca pe 14 august din București și se va întoarce pe 20 august;
- selecția participanților va ține cont de completarea în întregime și relevanța formularului de candidatură, de motivația și experiența persoanelor care aplică, de disponibilitatea de asumare a întregului proces detaliat în acest anunț. Selecția va urmări, de asemenea, echilibrarea numărul de locuri disponibile astfel încât grupul de participanți să cuprindă atât persoane din comunitatea ONGurilor În Stare de Bine (organizații selectate spre finanțare în cadrul programului de finanțare), persoane din programul #Creștem ONGuri În Stare de Bine, ediția 3, dar și persoane care nu fac parte din ecosistemul programului În Stare de Bine.
Deci, vrei să te conectezi mai bine la sectorul neguvernamental din România? Să experimentezi diferite metode și tehnici de abordare a lucrului în organizația ta, atât la nivel de management dar și la nivel de lucru cu comunitatea? Să lucrezi cu tine și să îți (re)întărești motivația de a contribui în continuare pentru schimbare socială?
Atunci completează formularul de candidatură de până pe data de 28 iunie, inclusiv și așteaptă de la noi un răspuns privind selecția până pe 2 iulie. Odată cu anunțul selecției vom reveni cu mai multe informații despre eveniment și structura acestuia către cei selectați.
Încă nu te-am convins? Contactează-ne oricând pentru întrebări/ neclarități sau orice alte nedumeriri la următoarea adresă de email: vlad.dumitrescu@fdsc.ro
#CreștemONGuri este un program de dezvoltare organizațională pentru ONG-uri, parte din programul „În stare de bine”, susținut de Kaufland România și implementat de Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile. Programul #CreștemONGuri #înstaredebine își propune să crească numărul de organizații care pun accent pe dezvoltarea lor organizațională, pentru a fi eficiente în satisfacerea nevoilor reale ale beneficiarilor și comunităților în care își derulează activitățile, organizații #înstaredebine, care să funcţioneze EFICIENT, CORECT şi SUSTENABIL.