În stare de bine

I See You

”I See You” – Spațiu de siguranță emoțională și expresie pentru adolescenți din comunități vulnerabile

Proiect derulat de Asociația Avatar

Adolescenții din mediul rural și urban mic se confruntă frecvent cu stări de anxietate, lipsă de încredere în sine, presiuni sociale și dificultăți în a-și exprima emoțiile. În comunități precum Găujani, Malu, Slobozia și Vedea (jud. Giurgiu), accesul la sprijin emoțional și spații sigure pentru exprimare este limitat, iar vulnerabilitățile sociale – precum sărăcia, discriminarea, apartenența etnică sau statutul familial – se suprapun și se agravează reciproc, generând forme complexe de excluziune.

Proiectul „I See You – Spațiu de siguranță emoțională și expresie pentru adolescenți din comunități vulnerabile” răspunde acestor nevoi printr-o intervenție integrată care îmbină metode creative, artistice și terapeutice. Cei 40 de adolescenți implicați vor participa la ateliere de dezvoltare personală, sesiuni de sprijin emoțional în grup, muzicoterapie cu instrumente ritualice, teatru senzorial de tip labirint și ateliere de podcast. Toate activitățile sunt gândite să cultive starea de bine, capacitatea de a se exprima și de a se conecta autentic cu sine și cu ceilalți.

Proiectul include și o campanie creată de adolescenți – online și offline – care aduce în spațiul public temele lor reale, într-un format accesibil și emoționant: flashmob, photovoice și promovarea podcasturilor.

Aria de desfășurare: urbană: Slobozia și rurală: Malu, Vedea, Găujani (județul Giurgiu)

Buget: 174,975.00 lei

Durata: 6 luni (1 decembrie 2025 – 31 mai 2026)

Despre proiect

Proiectul „I See You”, inițiat de Asociația Avatar, intervine în comunitățile rurale Slobozia, Malu, Vedea și Găujani (Giurgiu), unde adolescenții se confruntă cu sărăcie severă, bullying și lipsa totală a serviciilor de sprijin psiho-emoțional. Programul își propune să transforme izolarea acestor tineri prin metode creative și terapeutice inovatoare, oferindu-le un spațiu sigur în care să fie văzuți și ascultați. Activitățile centrale includ ateliere de muzicoterapie și teatru senzorial, care vor culmina cu un spectacol imersiv și o instalație performativă în Giurgiu. Coeziunea grupului este consolidată printr-o excursie de conectare, urmată de ateliere de podcast și grupuri de suport facilitate de un psiholog. Prin campania de conștientizare „Vocea care nu se vede”, ce include flashmob-uri și expoziții photo-voice, proiectul le oferă adolescenților instrumentele necesare pentru a-și exprima emoțiile și a procesa teme dificile precum abandonul sau discriminarea.