Apel de proiecte 2/2025 – Planificare strategică #CreștemONG-uri
Solicitări propuse spre finanțare
În cadrul acestui Apel de proiecte au fost primite 75 de scrisori de intenție pentru procese de planificare strategică. Din cele 75 de propuneri, 5 vor primi finanțare, iar 5 sunt pe lista de rezerve.
Cele 5 scrisori de intenție câștigătoare sunt:
- Organizația Națională Cercetașii României – Filiala Orizont Brașov – Creștem Orizontul
- Asociația Hessa – HESSA 2030 – Plan Strategic pentru Educație, Carieră și Antreprenoriat
- Asociația Centrul de Studii în Idei Politice – CeSIP – CeSIP – Hub de cercetare si educatie civica. Planul strategic 2025–2029
- Asociatia Studiogovora – Planificare strategica #pentruGovora
- Superhumans PSI – Superhumans: Drumul strategic spre sanatate mintala accesibil
Cele 5 scrisori de intenție pe lista de rezervă sunt:
- Asociația Secția de Coregrafie – Move ON. Designing What’s Next – Directii de strategie
- Asociatia Familiilor Numeroase – De la VOCE la ACTIUNE – Familiile Numeroase in Stare de Bine
- Asociatia Tinerilor Lunca Muresului – Asociatia Tinerilor Lunca Muresului-noi directii, noi energii
- Asociatia Internationala Un Pas Spre Viitor UPSV – Crestem impreuna. UPSV mereu pentru tineri
- Asociația Ceva de Spus – Ceva de Planificat
Apelul 2/2025 al Componentei Creștem ONG-uri #ÎnStareDeBine acordă sprijin financiar organizațiilor neguvernamentale care sunt motivate să intre într-un proces de planificare strategică pe perioada a 6 luni.
Planificarea strategică este esențială pentru orice organizație care dorește să crească și să își maximizeze impactul. Aceasta presupune stabilirea direcțiilor clare de dezvoltare, a obiectivelor prioritare și a metodelor prin care acestea vor fi atinse. Un proces bine structurat de planificare strategică le permite organizațiilor să se concentreze asupra misiunii lor, să gestioneze eficient resursele disponibile și să anticipeze provocările viitoare
Obiectivul apelului: susținerea organizațiilor neguvernamentale din România în dezvoltarea și consolidarea capacității lor strategice, prin facilitarea unor procese de planificare strategică structurate, menite să consolideze sustenabilitatea și eficiența operațională a acestora. Apelul urmărește să asigure resursele necesare pentru ca ONG-urile să-și definească sau clarifice direcțiile de dezvoltare pe termen mediu, să își stabilească priorități și să își optimizeze impactul în comunitățile în care activează.
Solicitanți eligibili
Apelul se adresează organizațiilor neguvernamentale și non-profit cu naționalitate română, (asociații, fundații și federații), înființate în baza OG 26/2000 sau a legii 21/1924, care au o activitate consistentă de minim 12 luni la data lansării apelului. mai multe detalii despre eligibilitatea solicitanților puteți găsi în Regulamentul de participare.
PROIECTE ȘI ACTIVITĂȚI ELIGIBILE
Structura activităților este predefinită (va avea aceleași componente pentru fiecare proiect în parte) și include următoarele:
A1. Inițierea procesului de planificare strategică – În această etapă, fiecare organizație va fi conectată cu un consultant extern propus de finanțator, în urma unui proces de potrivire (matching) bazat pe specificul și nevoile organizației. Consultantul va fi contractat și plătit direct de către organizație, din bugetul proiectului. După stabilirea colaborării, se vor agrea etapele procesului, responsabilitățile și calendarul de lucru.
A2. Analiza organizației din perspectiva stakeholderilor – Colectarea și analizarea opiniilor interne și externe pentru a identifica punctele tari, provocările și oportunitățile organizației.
A3. Retreat strategic de echipă – Sesiune intensivă de 2–3 zile pentru definirea misiunii, viziunii, valorilor și direcțiilor strategice ale organizației.
A4. Redactarea și validarea planului strategic – Elaborarea documentului final al planului strategic și confirmarea acestuia de către echipă și conducere.
A5. Operaționalizarea și începutul implementării planului strategic – Transpunerea în practică a planului prin planuri de acțiune, mecanisme de monitorizare și adaptarea proceselor interne.
Activitățile trebuie să se adreseze exclusiv organizației solicitante și să fie în beneficiul acesteia, în directă legătură cu specificul apelului de finanțare.
Valoarea mini-granturilor
Bugetul total disponibil pentru finanțarea mini-granturilor este de 150.000 lei la care se pot adăuga sume rămase necheltuite din primul apel de finanțare al anului 2025 din cadrul programului În Stare de Bine.
Valoarea sprijinului financiar acordat pentru un mini-grant este de maxim 30.000 lei. Nu se solicită cofinanţare.
O organizație poate primi finanţare pentru maxim 1 propunere de mini-grant în cadrul prezentului apel.
Durata și perioada de implementare
Proiectele vor avea o durată predefinită de 6 luni, cu implementare în perioada 01 octombrie 2025 – 31 martie 2026.
Cum aplici
În cadrul acestui apel, o organizație nu poate înscrie mai mult de o propunere de proiect (scrisoare de intenție), iar aceasta nu poate fi depusă în parteneriat cu alte organizații.
Procedura de aplicare pentru Apelul 2/2025 – Planificare strategică – Creștem ONG-uri, din cadrul programului În Stare de Bine constă în completarea și transmiterea unui formular de scrisoare de intenție (Anexa 1) și a anexei aferente acesteia printr-un sistem de aplicare exclusiv online.
Mai multe detalii privind înscrierea online a proiectelor găsiți în Regulamentul de participare.
Puteți adresa întrebări referitoare la acest Apel la adresa laura.cireasa@fdsc.ro sau telefonic la numărul 0742.200.894, persoană de contact: Laura Cireașă.
În cazul întâmpinării unor dificultăți legate de utilizarea sistemului online, poți adresa întrebări prin email la adresa support@fdsc.ro sau telefonic, la numărul 0757.579.176, persoană de contact Sorin Coman.