În stare de bine

Ascultă. Analizează. Decide. Acționează

#InStareDeBine

Proiect derulat de Asociația A.S.M.E.A. Acțiuni Sociale prin Metode Educative Active 
Timp de aproape 5 luni, 50 de adolescenți și 30 de părinți din Ocna Mureș, județul Alba, vor participa, prin intermediul proiectului, Ascultă. Analizează. Decide. Acționează, la activități educaționale și comunitare menite să dezvolte abilități emoționale și sociale, să prevină bullying-ul și să crească gradul de conștientizare asupra sănătății mintale și relațiilor interpersonale.

Durată proiect: 4.5 luni (15 ianuarie 2025 – 31 mai 2025)

Aria de desfășurare: urbană

Localități: Ocna Mureș, Județul Alba

Buget proiect: 174,961.97 lei; proiect finanțat în cadrul Apelului 3/2024

Despre proiect

În contextul în care tot mai mulți adolescenți întâmpină dificultăți de comunicare, se confruntă cu bullying și riscuri socio-emoționale, iar România ocupă locul 3 în Europa la incidența bullying-ului școlar, proiectul își propune să ofere sprijin direct prin activități educaționale și de conștientizare. Mulți adolescenți nu au curajul să vorbească despre emoțiile lor, iar părinții nu dispun mereu de resursele necesare pentru a le oferi suport.
Asociația A.S.M.E.A., cu experiență în educație, prevenție și egalitate de șanse, derulează acest proiect în sprijinul adolescenților vulnerabili și al familiilor acestora, prin:
• O campanie de conștientizare în comunitatea din Ocna Mureș despre sănătatea emoțională și importanța sprijinului familial și social.
• Ateliere pentru dezvoltare emoțională si cognitive și 5 ateliere anti-bullying pentru 50 de adolescenți, menite să îi ajute să își dezvolte abilități emoționale și sociale, pentru o mai bună gestionare a relațiilor și a sănătății lor mintale dar și pentru a crea un mediu sigur și relații sănătoase între adolescenți și în raport cu părinții lor.
• Un program pentru dezvoltarea abilităților de educație parentală pozitivă pentru 30 de părinți prin ateliere ce facilitează dezvoltarea unui stil parental bazat pe empatie, afecțiune și non-violență, pentru a contribui la bunăstarea emoțională a copiilor lor.