De ce #CreștemONGuri, cu Vlad Dumitrescu
La lansarea celei de-a treia ediții #CreștemONGuri, am stat de vorbă cu Vlad Dumitrescu, coordonatorul acestui program, despre nevoile și provocările ONG-urilor din România și despre cum pot fi ele întâmpinate prin conștientizare, flexibilitate și intervenție specifică.
De Ioana Ilie
Pe Vlad Dumitrescu l-am cunoscut în urmă cu peste 10 ani, într-o vreme în care amândoi eram „tineri ong-iști în acțiune”. Mai exact, Vlad este cel care monitoriza proiectele în care lucram, finanțate prin programul „Tineret în acțiune”, implementat de Agenția Națională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educației și Formării Profesionale (ANPCDEFP). Mi-am amintit în timpul interviului că el este, de fapt, și unul dintre oamenii de la care am învățat să scriu proiecte, prin intermediul cursurilor pe care le facilita, tot în perioada aceea, împreună cu colegii din agenție. Câțiva ani mai târziu l-am reîntâlnit într-un context similar, la Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile (FDSC), păstrându-ne cumva rolurile inițiale. Vlad monitoriza din nou proiectele în care eram implicată, finanțate prin programe implementate de FDSC, iar cursurile facilitate de el și de alți colegi din FDSC la care participam erau, de data asta, dedicate managementului de proiect. Vlad lucrează deja de 20 de ani în sectorul nonguvernamental și este, cu siguranță, nu doar o amintire comună pentru oamenii activi azi în ONG-uri, ci și un reper când vine vorba despre etapele pe care este necesar să le parcurgi atunci când vrei să dezvolți un ONG. Și pentru că de curând ne-am reîntâlnit în calitate de colegi în echipa FDSC, am profitat de acest context ca să aflu mai multe despre #CreștemONGuri și lucrurile pe care Vlad le-a învățat din experiența coordonării acestui program de dezvoltare organizațională.
Pentru mine este evident că interesul tău de a ajuta ONG-urile este unul mai vechi. Aș vrea să ne spui, mai întâi, de ce este necesar să creștem ONG-uri din punctul tău de vedere?
Cred că am mai zis asta și în alte contexte, una dintre credințele mele care se leagă de misiunea FDSC este că o societate nu poate exista fără ONG-uri.și fără societatea civilă extinsă care să completeze ce se întâmplă în comunități la nivel local și național. Asocierea oamenilor pentru diferite cauze astfel încât să lucreze împreună pentru o lume mai bună mi se pare esențială și nu cred că se poate fără, indiferent despre ce sistem vorbim, nu doar despre cel democratic.
Doar că, în momentul în care ajungem să și facem asta, în momentul în care facem asta foarte des, în momentul în care ajungem să fim trup și suflet în proiectele pe care le dezvoltăm și să fim mândri de ele și să mergem în burn out, uităm, de fapt, de partea de management sau de dezvoltare a organizației care ar trebui să fie privită ca o entitate în sine. Organizația este o entitate care trăiește și respiră ca orice altă entitate. Chiar dacă noi facem parte din ea, are și ea o personalitate a ei, o cultură aparte și dacă nu avem grijă de ea, acest lucru se va răsfrânge asupra noastră. Sunt îngropat în hârtiile pe care mi le cere finanțatorul nu din vina finanțatorului, ci pentru că nu am un management al informației bun în asociație, pentru că nu îmi organizez folderele și nu am o procedură clară despre cum se salvează informația și cum au membrii asociației acces la ea. Sau uite, dacă aș întreba organizațiile care este cel mai important lucru pe care îl au de rezolvat acum în pandemie, care crezi că ar fi răspunsul lor? Fundraising, care era o problemă și înainte, pe care pandemia doar a accentuat-o, și accesul direct la beneficiari, îngreunat de măsurile restrictive. Astea ar fi cele două răspunsuri primite. Aproape nicio organizație nu mi-ar da răspunsul — cum facem crisis management? Dacă acorzi din când în când atenție unor aspecte care țin de management și dezvoltare organizațională, îți faci în primul rând un serviciu ție, ca să poți să lucrezi mai bine. Dacă îți creezi un sistem potrivit în care să funcționezi bine, poți, astfel, să ai mai mult focus pe ceea ce vrei de fapt să faci. Să schimbi lumea.
Cum s-a conturat programul #CreștemONGuri și ce înseamnă el pentru tine?
În realitate, cred că programul a pornit de la o frustrare personală. Pare că frustrarea mă activează. Am ajuns la FDSC prin intermediul unor proiecte POCU care veneau cumva în continuarea lucrurilor pe care le făcusem înainte la agenție, însă nu vizau zona asta care mă interesează, de a oferi suport și capacitate pentru societatea civilă, în special pentru organizațiile de tineret. Lucram în proiecte cu profesori, care da, stimulau dezvoltare organizațională, dar nu pentru ONG-uri, în proiecte cu femei și afaceri sau pe informări în zona rurală, dar abia după ce s-a încheiat Fondul ONG, în care am fost concentrați mai mult pe partea de finanțare a sectorului nonguvernamental, am dezvoltat un proiect care viza în mod direct dezvoltarea unor instrumente pentru ceea ce înseamnă capacity building pentru ONG-uri. A fost acel ODYO, dacă ai auzit de el, Organizational Development for Youth Organizations, un proiect Erasmus+ implementat de FDSC împreună cu Centrul pentru Informare, Cooperare și Dezvoltare al ONG-urilor (CNVOS) și Rețeaua Europeană a Organizațiilor Naționale ale Societății Civile (ENNA).
În cadrul acestui proiect, am dezvoltat o matrice de auto-evaluare pentru dezvoltare organizațională, pe care organizațiile o pot aplica pentru a avea o imagine de ansamblu asupra eficienței practicilor lor curente, care în prezent se folosește în mai multe programe ale FDSC. Am lucrat cel puțin jumătate de an la dezvoltarea matricei și am obținut un instrument foarte aplicat, pe care în timpul proiectului l-am pilotat la nivel național și internațional cu peste 300 de organizații. Pe lângă outcome-ul de învățare și conștientizare pe care îl aducea acest instrument, fiecare indicator din matrice era însoțit de niște resurse prin care organizațiile își puteau îmbunătăți diferite zone de activitate, acolo unde era necesar: un format de raport anual, un format de cash flow și alte template-uri utile care să le vină în sprijin. Organizațiile aplicau instrumentul și descopereau lucruri pe care nu le luaseră niciodată în calcul, aveam multe momente de wow, discutam mult despre capacity building și dezvoltam evenimente din această perspectivă, care aduceau asociațiile împreună. Practic, toată lumea făcea matricea, ne era clar că instrumentul este foarte util, în special pe zona de awareness pentru care și fusese creat, era foarte bine până în punctul acela, dar la mine a reapărut frustrarea că nu ne ducem mai departe. Cumva pe vibe-ul ăsta s-a născut #CreștemONGuri, în 2019. Din încercarea de a duce mai departe analiza organizațională într-o zonă de intervenție specifică, care să stimuleze rezolvări concrete ale unor aspecte ce țin de dezvoltarea organizațiilor.
Anul acesta #CreștemONGuri împlinește 3 ani. În ce direcție se îndreaptă programul și care ar fi cele mai semnificative lucruri pe care le-ai învățat din experiența coordonării lui?
Pe mine mă interesează mai puțin direcția și mai mult procesul. Ce mi se pare esențial la acest program este că nu are niște limite precise. Nu facem așa și așa și nu vrem ca organizațiile să arate așa și așa și nu ne imaginăm că toate la final vor face exact asta și asta. Cele mai importante componente ale programului sunt flexibilitatea și adaptarea la particularitățile fiecărei organizații. Când vorbim despre procese de dezvoltare organizațională, ceva ce mie mi se pare nepotrivit sau mai puțin empatic, dacă vrei, este că lumea încearcă să te bage într-o casetuță. Identifică ce problemă ai și încearcă să ți-o rezolve cu niște instrumente considerate a fi valabile pentru oricine sau pentru orice context. Dar una este să-ți faci un plan de fundraising dacă ești o organizație formată dintr-o singură persoană din mediul rural și alta e să-ți faci un plan de fundraising dacă ești o organizație activă la nivel național cu filiale locale. Dacă ar fi totuși să definesc o direcție în care îmi doresc ca programul să continue este adaptarea permanentă la nevoile reale ale organizațiilor. Un lucru care nu se va schimba niciodată din punctul meu de vedere este evaluarea pe care o facem cu organizațiile cu care lucrăm. Și când spun evaluare nu mă refer la matricea despre care ți-am povestit, ci la discuția inițială pe care o am cu ele, prin care le identific nevoile reale și status quo-ul, ca să vedem ce vom face apoi împreună.
Dacă mă gândesc la lecțiile învățate în cei trei ani de #Creștem, una dintre ele ar fi că este important să insistăm pe promovarea dezvoltării organizaționale în sectorul nonguvernamental și să creștem awareness-ul în rândul organizațiilor că au nevoie de procese de dezvoltare și că ar trebui să-și facă timp pentru ele. O altă lecție învățată are legătură cu flexibilitatea, despre care ți-am spus deja, care reprezintă și valoarea adăugată a programului, și filosofia acestuia. Am învățat în acești ani că genul acesta de abordare, flexibilă, adaptabilă, bazată pe nevoile organizațiilor, fără a încerca să le punem într-o cutie, funcționează. E adevărat, nu pentru toate. Am întâlnit organizații care vor doar rețete, de exemplu, despre cum să crească numărul de followeri în social media și atât. Fără să se gândească că, de fapt, ca să crească partea de comunicare în social media e nevoie să aibă o strategie de comunicare corelată cu misiunea și viziunea asociației. Multe organizații nu gândesc sistemic, nu sunt suficient de deschise să meargă pe drumul acesta și vor riglă și cutie, deci nu sunt pregătite încă pentru acest program.
Și o a treia lecție învățată ar fi că e important ca organizațiile să iasă din paradigma lucrurilor pe care le fac în mod obișnuit. Mă refer la zona de capacity building, dar nu pe partea de management și structură organizațională, despre care spuneam mai devreme, ci pe partea de conținut, de cum fac lucrurile la nivel de activități, proiecte, relaționare cu alte organizații sau cu beneficiarii. Foarte multe organizații și-au găsit o nișă și funcționează fără să se adapteze, pe o gândire din aia lineară clasică. Depunem proiectul, facem ce scrie acolo, raportăm, depunem proiectul, facem ce scrie acolo, raportăm. Depunem același proiect, facem ce scrie acolo, raportăm la nesfârșit, eventual și cu aceiași beneficiari.
Ediția trei a programului #CreștemONGuri este concepută în așa fel încât să includă această lecție învățată despre conținutul tematic. Cum să te dezvolți în așa fel încât beneficiarii tăi să nu mai fie doar beneficiarii unor servicii în proiectele tale, cum te duci mai departe de a acorda servicii, reprezentând interesele oamenilor pentru care lucrezi, cum gândești programele în așa fel încât să fie eficiente și adaptate la nevoile curente ale oamenilor și ale societății? Acestea sunt niște conversații care în multe cazuri lipsesc, pentru că organizațiile trăiesc ceva ce eu numesc a fi o halucinație. Dincolo de faptul că este nevoie, ca organizații, să creștem strategic, adică nu cu o planificare strategică de sute de mii de pagini pe care nu o urmărește nimeni, ci cu o viziune și misiune clare, este nevoie, din punctul meu de vedere, să creștem și obiectiv.
Și când spun obiectiv, mă gândesc la acele organizații care chiar cred despre ele că sunt cele mai bune. Că sunt singurele care fac lucrurile pe care le fac, că ele fac cel mai bine lucrurile astea, că sunt primele care au propus nu știu ce. De fiecare dată când aud asta, îți dai seama, mă bufnește râsul, pentru că la câte organizații și proiecte știu, îmi vin instantaneu alte zece exemple de organizații care fac aceleași lucruri în același timp. Sau sunt organizații care continuă să creadă că fac foarte bine ceea ce fac, deși fac ceva ce era bine să facă acum zece ani și între timp au apărut context și realități noi și cercetări care demonstrează poate chiar contrariul. Deci da, pe partea asta de capacity building, adică dezvoltare din punct de vedere tematic, este nevoie să ieși din halucinație, să stai să bei un pahar de apă, să te mai uiți în afara bulei tale și să vezi ce se mai întâmplă, de fapt, în jurul tău. Ca să putem apoi să discutăm, proiectele noastre chiar fac incluziune? Proiectele noastre mai sunt relevante? Proiectele noastre chiar sunt primele/cele mai?
Apropo de ideea asta să creștem obiectiv, mi-a venit în minte acum să spun că programul #CreștemONGuri este „primul” program de dezvoltare pentru organizații ale societății civile din România. Acum glumesc, desigur, în continuarea lucrurilor pe care ți le-am spus mai devreme, dar lucrul cel mai amuzant este că, de fapt, chiar ăsta e adevărul. Dar nu voi spune asta, ci mai degrabă că, deși la FDSC am lucrat și lucrăm cu zeci de mii de organizații, suntem conștienți că nu putem ajunge la toate. Pentru asta, mi-aș dori să existe mai multe programe în România, similare #CreștemONGuri, care să sprijine dezvoltarea ONG-urilor pentru ca acestea să acționeze cât mai eficient și mai relevant în interesul comunităților și pentru o lume mai bună, oricât de romantic ar suna asta.
#CreștemONGuri este un program de dezvoltare organizațională pentru ONG-uri, parte din programul „În stare de bine”, susținut de Kaufland România și implementat de Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile.
Ioana Ilie face parte din echipa programului „În Stare de Bine”, este jurnalistă și lucrează de peste zece ani în sectorul nonguvernamental. Se implică în proiecte care explorează rolul social emancipator al artei și în proiecte care contribuie la construirea unei perspective feministe locale intersecționale.