În stare de bine

Important este să dăruim, timp sau resurse, sau ambele

Seria Portret de ONGist #înstaredebine

Iolanda Burtea se relaxează la sfârșitul unei zile obositoare gătind ceva nou și sănătos, având grijă de colecția de plante care este în continuă creștere, uitându-se la un film, citind sau ieșind cu prietenii.

Iolanda Burtea, membru al Asociației Reality Check, implicat în dezvoltarea și implementarea proiectelor, precum și în zona de strângere de fonduri și comunicare

  1. Cum ai ajuns să lucrezi în sectorul neguvernamental? A fost o întâmplare sau chiar îți doreai asta?

Primul contact cu lumea ONG-urilor l-am avut în liceu, când am început să fac voluntariat în proiecte educaționale pentru copii dezavantajați. Întreaga experiență – oamenii cu care am interacționat, nevoia pe care am descoperit-o și sentimentul pe care îl aveam când ajungeam acasă după orele de voluntariat – m-a făcut să îmi dau seama că asta îmi doresc să fac pe viitor, când voi avea un job. Așadar, după mulți ani de profil real și ore intensive de matematică, am făcut o schimbare și m-am îndreptat către domeniul social. Am terminat Facultatea de Sociologie la Universitatea București și un master în Studii de Gen în Budapesta la Central European University, apoi m-am întors în București dornică să încep aventura în sectorul neguvernamental. Primul meu job a fost la Asociația OvidiuRo, unde am avut norocul să fac parte dintr-o echipă minunată, de la care am învățat foarte multe și de care am rămas apropiată, atât profesional, cât și personal. Sunt mândră să lucrez acum la Reality Check cu o parte dintre colegii de atunci.

  1. Care este cauza pentru care ai lupta până-n pânzele albe?

Accesul la educație. Visez la o lume în care distanța și lipsurile materiale nu îi împiedică pe copii să meargă la grădiniță sau la școală, în care sălile de clasă sunt curate, primitoare și pline de resurse educaționale de calitate, în care profesorii sunt calzi și pregătiți. Educația este o investiție eficientă la nivel de țară și individual pentru că are puterea de a schimba destine.

  1. Te implici în comunitatea în care trăiești, tu ca cetățean? Cum? Care ar fi sfatul tău pentru alte persoane care ar vrea să facă asta?

Cred că mulți dintre noi avem cel puțin o cauză care ne este aproape. Ca să ne implicăm, în primul rând, trebuie să găsim timpul necesar pentru a vedea cum putem ajuta noi cel mai bine: să facem voluntariat, să donăm pentru o cauză sau să o facem cunoscută în cercul nostru de prieteni și cunoscuți. Important este să dăruim, timp sau resurse, sau ambele, și să fim constanți pentru că faptele bune nu se fac numai de sărbători. 😊

Reality Check este o organizație tânără și încă avem mult de muncă pentru a deveni sustenabili. De aceea, atât eu, cât și colegele mele, ne dedicăm o parte din timpul liber pentru a face cunoscută organizația, pentru a strânge fonduri pentru proiecte și pentru a rezolva chestiuni administrative. Pe lângă asta, susțin de mai mulți ani câteva cauze dragi, precum animalele și oamenii fără adăpost, prin acțiuni punctuale.

  1. Cum a fost experiența ta #înstaredebine? Ai lua-o de la capăt mâine, dacă ar fi cazul?

A fost o experiență pe care vreau să o repet, cu siguranță. Castelu este una dintre primele comunități sărace pe care le-am vizitat, în urmă cu 10 ani. M-am bucurat să revin anul trecut pentru implementarea proiectului „Împreună prin sport la Castelu”, în cadrul programului „În stare de bine”. Mi-ar fi plăcut însă ca între timp lucrurile să se fi schimbat mai mult în bine pentru comunitatea de acolo. Cu toate că unii oameni au plecat să lucreze în străinătate și au mai apărut case din BCA, în zonele cele mai sărace ale comunei trăiesc în continuare sute de copii romi-turci în niște condiții greu de imaginat. Sărăcia și lipsa de educație a părinților, mulți dintre ei copii la rândul lor, fac ca cei mici să aibă o nutriție necorespunzătoare și o igienă precară. Locuințele sunt foarte sărăcăcioase, iar accesul la serviciile medicale este limitat. Părinții sunt intimidați de școală și au nevoie de ajutor să își înscrie și să își mențină copiii în sistemul educațional.

Pentru că nu merg la grădiniță și nu sunt stimulați intelectual acasă, copiii săraci nu reușesc să recupereze decalajul pe care îl au față de colegii lor și mulți dintre ei abandonează. De aceea, există o nevoie foarte mare de a participa la orice fel de activități menite să le extindă orizontul, să capete încredere în forțele proprii și să își dorească un viitor mai bun decât al părinților lor. Proiectul de sport și educație derulat prin programul „În stare de bine” este ca o gură de aer proaspăt pentru copiii din comunitate pentru că sunt primiți de fiecare dată cu brațele deschise la activități și sunt în centrul atenției. 500 de copii participă la cluburi sportive săptămânale (fotbal, dans, mișcare și joacă), activități de dezvoltare personală și la o ștafetă. Copiii sunt extrem de încântați de activități, învață multe lucruri utile și sunt stimulați să se înscrie la grădiniță sau la școală sau să își îmbunătățească frecvența și performanțele școlare. Văzând utilitatea activităților și bucuria din ochii copiilor, ne dorim să le continuăm pe termen lung. Pasul următor este identificarea sursei de finanțare – poate un nou grant #instaredebine.

Problemele cu care se confruntă comunitatea din Castelu sunt complexe și pot fi rezolvate numai printr-o abordare integrată și de lungă durată. De aceea, avem și un proiect de sănătate prin care ajutăm cei mai vulnerabili copii și părinți care au urgențe medicale să ajungă la medicul specialist. În plus, organizăm caravane medicale pentru a fi consultați copiii, părinții și bunicii care nu au șansa să fie văzuți de un medic atunci când au nevoie.

În perioada următoare, vrem să lucrăm împreună cu Primăria din Castelu pentru a pune pe picioare un centru comunitar de care este mare nevoie, un loc în care să se desfășoare activități educaționale, diferite cluburi, să găzduiască o baie publică, o spălătorie, un mic dispensar. În 2018, Primăria a cumpărat o clădire din sat în acest scop, iar Reality Check dorește să sprijine autoritățile locale și să se implice în strângerea de fonduri pentru renovarea și amenajarea clădirii.

  1. Cum te relaxezi la sfârșitul unei zile obositoare?

Gătesc ceva nou și sănătos, am grijă de colecția de plante care este în continuă creștere, mă uit la un film, citesc sau ies cu prietenii. Ca să fie totul perfect, trebuie să îl am alături pe iubitul meu.

  1. Cum se împacă viața de ONGist cu cea personală?

Se împacă foarte bine, atât timp cât există un echilibru. Sunt perioade aglomerate, când munca este în prim plan, dar și perioade în care le acord amândurora timpul necesar. Timpul personal este important pentru mine pentru că de acolo îmi iau energia.

  1. Practici voluntariatul? Unde, cum și de ce?

Nu de puține ori, orele de muncă se continuă cu voluntariat. Suntem o echipă dedicată care se implică cu convingerea că e bine ceea ce facem, că rezultatele se văd și că nevoia de a ajuta este foarte mare. Pe lângă timpul suplimentar pe care îl aloc pentru Reality Check, am câteva cauze care îmi sunt aproape și pe care încerc să le susțin de fiecare dată când pot. Una dintre ele, care mă emoționează foarte mult și căreia nu cred că i se acordă atenția cuvenită, nici de către autorități, nici de către societate, este cea a oamenilor fără adăpost.

  1. Care e ideea genială de proiect pe care nu ai reușit să o implementezi încă?

Un proiect complex de inserție profesională adaptat pentru părinții săraci, fără prea mulți ani de școală din comunitățile în care lucrăm. Un proiect care să răspundă nevoilor lor, cu training-uri, cu consiliere vocațională, cu soluții practice pentru copiii pe care îi lasă acasă atunci când ei sunt plecați de acasă.

  1. Care ar fi trei tag-uri despre tine? (3 cuvinte care te descriu)

#empatie #sepoate #implicare

 

Seria Portret de ONGist #înstaredebine este realizată în cadrul programului „În stare de bine”, susținut de Kaufland România și implementat de Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile. Împreună prin sport la Castelu a fost derulat de Asociația Reality Check în perioada iulie 2019 – ianuarie 2020.