În stare de bine

Ziua #ÎnStareDeBine – Fii în stare de bine ca să faci bine!

Ce îți dă o stare de bine? O carte bună, o ieșire în oraș cu prietenii, un film bun alături de cei dragi, sau un week-end la țară, în aer liber? Oricare ar fi răspunsul, avem nevoie, mai mult decât oricând, să ne regăsim, să ne facem visuri și planuri, să ne bucurăm de lucrurile mărunte și de oamenii din jurul nostru. Să fim bine și să avem o stare de bine.

Și când ne găsim starea de bine, ne putem gândi la cei din jurul nostru și la lucrurile pe care le putem face pentru a aduce binele și in viața lor. Acelea sunt momentele în care ne sunăm prietenii să îi întrebăm ce mai fac, facem o donație către o cauză dragă, dăruim o oră din timpul nostru unui program de voluntariat, ne donăm hainele vechi sau pur și simplu dăm un share pe Facebook la un apel umanitar. Implicarea fiecăruia face diferența, iar totul începe de la propria stare de bine.

Pe 22 martie sărbătorim Ziua În Stare de Bine și te invităm să fii în stare de bine ca să faci bine!

CE POȚI FACE TU

Alătură-te campaniei Comunității #ÎnStareDeBine și spune tuturor pe 22 martie cum ești tu în stare de bine ca să faci bine printr-o poveste autentică, personală, pornind de la două întrebări simple:

  • Ce îți aduce starea de bine?
  • Care este cel mai recent sau cel mai drag exemplu personal de implicare?

Dacă se potrivesc sau ajută, poți adăuga mesajele:

  • Este o zi în care ne amintim că implicarea fiecăruia face diferența.
  • Ca să poți să faci bine, totul începe de la propria stare de bine.
  • Fii în stare de bine ca să faci bine!

Ne-ar ajuta foarte mult dacă ai da tag la @instaredebine și include #InStareDeBine și #ImplicareaFaceDiferenta în postare sau story.

CE AM PREGĂTIT PENTRU TINE

DESPRE PROGRAMUL ÎN STARE DE BINE

De 4 ani, Kaufland România și Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile – FDSC derulează programul În Stare de Bine, prin care sprijină organizațiile neguvernamentale să aducă proiecte sustenabile pentru România. Proiecte care aduc oamenilor și comunităților starea de bine. Asociațiile, fundațiile și federațiile primesc 1 milion de euro pe an, finanțare pentru proiecte din domeniile cultură, sport și viață sănătoasă.

Toate aceste organizații lucrează cu copii, tineri și adulți care nu au atât de multe oportunități și încearcă să le facă viața mai ușoară. Vorbim printre altele de familii cu posibilități reduse, pentru care chiar și a-și trimite și menține copiii la școală este o provocare, de tineri ai căror părinți sunt plecați la muncă în străinătate, mame tinere, copii cu boli grave sau comunități sărace.

Cei 3 ani #ÎnStareDeBine de până acum înseamnă:

  • 3 milioane de euro
  • 69 de organizații finanțate
  • 90 de proiecte finanțate
  • 34 de județe acoperite, plus București
  • peste 50% dintre activitățile sprijinite s-au derulat în mediul rural
  • peste 125 000 de beneficiari direcți

Doar anul trecut, programul a susținut 29 de organizații, care au venit în ajutorul a peste 38 000 de beneficiari din 224 de orașe și comune din întreaga țară. O mare parte dintre activități au fost derulate în sprijinul comunităților și persoanelor cel mai afectate de pandemie. 68% din activități s-au desfășurat în mediul rural.

Mai multe detalii despre rezultatele programului sunt disponibile AICI.