CULTURĂ’N ȘURĂ. Teatru pe șoseaua de centură
Proiect derulat de Asociația Cultură’n Șură
Durată: 4 luni
Aria de desfășurare: rural
Localități: Ștefăneștii de Jos, Afumați, Bălăceanca, Glina, Berceni, Jilava, Popești-Leordeni, Clinceni, Domnești, Mihăilești (jud. Ilfov)
Buget proiect: 68.300 lei; proiect finanțat în cadrul Apelului 3
Domeniu: cultură
SCOP
Scopul proiectului este creșterea accesului și înlesnirea participării persoanelor din mediul rural din proximitatea Bucureștiului la manifestări artistice de tip teatru. Nevoile culturale ale comunității rurale sunt deseori ignorate sau doar parțial adresate prin diverse programe de divertisment. Situația satelor aflate în proximitatea marilor orașe – București, de exemplu, nu este, din păcate, cu mult diferită din acest punct de vedere de cea a altor sate.
REZUMAT
„CULTURĂ’N ȘURĂ. Teatru pe șoseaua de centură” continuă un proiect demarat în anul 2013, care îşi propune să înscrie comunităţile săteşti într-un circuit teatral profesionist, facilitând astfel accesul sătenilor la produse culturale de calitate. Este evident că nevoile culturale ale comunităţii rurale din România sunt insuficient adresate, motiv pentru care existenţa acestui proiect este esenţială.
În perioada noiembrie 2018 – februarie 2019 o echipă formată din profesionişti ai teatrului vor vizita 10 sate din judeţul Ilfov și vor susține reprezentația spectacolului „Doctor fără voie” de Molière în regia lui Victor Olăhuţ, intrarea fiind gratuită. Ștefăneștii de Jos, Afumați, Bălăceanca, Glina, Berceni, Jilava, Popești-Leordeni, Clinceni, Domnești și Mihăilești sunt comunităţi în care proiectul nu a mai fost implementat şi care vor putea beneficia gratuit de manifestări inedite şi unice în peisajul cultural local: spectacole de teatru de calitate susţinute chiar la ei în sat.
Comedia „Doctor fără voie” este potrivită oricărui tip de public, indiferent de vârstă şi nivel de educaţie. Rolul culturii în dezvoltarea societăţii este esenţial. Teatrul nu este doar o formă de divertisment, ci şi de educaţie, contribuind la creşterea calităţii vieţii publicului. Întrebarea pe care o ridică această piesă este în ce măsură haina îl face pe om, sau, în cazul nostru, halatul pe medic? Distribuţia este formată din actori cunoscuţi ai tinerei generaţii: Marin Grigore, Ioana Rufu, Marius Costache, Iulian Gliţă, Bogdan Costea, Lavinia Cosma, Florentina Năstase, Rodica Paşca. Spectacolul a fost desemnat „Cel mai bun spectacol într-un spaţiu neconvenţional” în cadrul Festivalului Internaţional de Teatru „Atelier”, ediţia 2018.
Specificul acestui proiect este dat de faptul că spectacolele se desfăşoară într-un spaţiu neconvenţional – şuri, gospodării, sau spaţii alternative potrivite. Având în vedere lipsa unor iniţiative la nivel instituţional, Cultură’n Şură umple un vid cultural la nivelul comunităţilor din satele româneşti.