În stare de bine

Friends și un pahar de vin sau o înghețată

Seria Portret de ONGist #înstaredebine

Cristina Oprea este de părere că Friends și un pahar de vin sau o înghețată pot rezolva o situație de criză. De asemenea, pentru relaxare poate conta mereu pe pisici, una dintre ele, un motanel, venind din Constanța, găsit fiind în cadrul unei activități din proiect.

Cristina Oprea, Coordonatoare Proiecte Asociația Carusel

  1. Cum ai ajuns să lucrezi în sectorul neguvernamental? A fost o întâmplare sau chiar îți doreai asta?

Am luat legătura cu sectorul neguvernamental în clasa a XI-a când am început să fac voluntariat în cadrul unui centru de zi tip after school datorită profei de istorie. Cu ocazia asta am aflat și cu ce se mănâncă asistența socială, domeniu pe care cred că l-am căutat dintotdeauna, dar pe care nu-l cunoșteam neapărat ca profesie. De atunci și până acum cred că lucrurile au evoluat cumva natural, ONG-ul m-a ales pe mine, iar eu l-am ales pe el.

  1. Care este cauza pentru care ai lupta până-n pânzele albe?

Cred că sunt mai multe, dar una dintre cele mai importante mi se pare accesul tuturor oamenilor la servicii de bază (medicale, sociale etc.) și la utilități publice (apă curentă, electricitate, spații publice etc.).

  1. Te implici în comunitatea în care trăiești, tu ca cetățean? Cum? Care ar fi sfatul tău pentru alte persoane care ar vrea să facă asta?

Nu atât de mult pe cât aș vrea deși pot să spun că de vreo 3 ani am început să fiu mai atentă la ce se întâmplă în jurul meu și din perspectiva grijii față de mediu, animale, mersul la vot, luând parte la acțiuni civice atunci când ceva “mă supără”.

  1. Cum a fost experiența ta #înstaredebine? Ai lua-o de la capăt mâine, dacă ar fi cazul?

Carusel și #înstaredebine a funcționat pe principiul a treia oară e cu noroc. După două proiecte respinse, am reușit ca al treilea, Dușul mobil pentru persoanele fără adăpost, să fie cel câștigător. Fiind un proiect la care Carusel “visa” de vreo 5 ani, cred că a meritat așteptarea și eșecul celorlalte două.

Dacă aș lua-o de la capăt? Clar, da. Suntem conștienți că lucrăm într-un domeniu sensibil, cu multe cauze pentru care se luptă, cu oportunități de finanțare tot mai puține, mai ales în zona de servicii sociale, și din acest motiv o luăm de la capăt întotdeauna cu proiectele în care credem și de care comunitatea are nevoie. Știind că la final iese un proiect de care oamenii au nevoie, o pot lua de la capăt again and again.

  1. Cum te relaxezi la sfârșitul unei zile obositoare?

Îmi place să citesc și să scriu, dar în ultima vreme le-am cam abandonat pe amândouă pentru că zilele obositoare au devenit prea obositoare. Dar Friends și un pahar de vin sau o înghețată pot rezolva o situație de criză.

Până anul trecut mă relaxam și în prezența domnului pisic Piț, dar acum face parte și el din marea diasporă, așa că pot spune cum (încerc să) mă relaxez la sfârșitul unei săptămâni obositoare: cu pisicile pe care le are în grijă mama. Că tot suntem #înstaredebine, unul dintre pisici vine din Constanța, găsit fiind în cadrul unei activități din proiectul nostru.

  1. Cum se împacă viața de ONGist cu cea personală?

Nu am făcut vreodată o diferențiere clară între muncă/ ONGism și viața personală astfel că mi-e greu să spun dacă se împacă sau nu. Până acum pare că s-ar împăca bine.

  1. Practici voluntariatul? Unde, cum și de ce?

Cred că fac și eu parte din marea familie ONGistă care nu ține cont la final de lună ca salariul să fie proporțional cu numărul orelor lucrate, iar asta cred că face parte tot dintr-un soi de voluntariat.

  1. Care e ideea genială de proiect pe care nu ai reușit să o implementezi încă?

Nu știu dacă e genială și nu e neapărat un proiect, este mai degrabă o viziune de ansamblu asupra unor servicii. Mi-ar plăcea să reușesc, la un moment dat, să lucrez la a aduce perspectiva feministă/ principiile feministe în cadrul serviciilor de harm reduction (servicii de reducere a riscurilor asociate consumului de droguri) și a serviciilor sociale destinate persoanelor fără adăpost.

  1. Care ar fi trei tag-uri despre tine? (3 cuvinte care te descriu)

#empatie #feminism #(hiper)responsabilitate

 

Seria Portret de ONGist #înstaredebine este realizată în cadrul programului „În stare de bine”, susținut de Kaufland România și implementat de Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile. ShowerVan – facilități de igienă și stare de bine a fost derulat de Asociația Carusel în perioada iulie 2019 – februarie 2020.