În stare de bine

În stare să ajut, finanțare pentru ONG-urile care au susținut comunitățile și grupurile vulnerabile în criza coronavirus

2020 a fost un an provocator, care ne-a scos din zona de confort, ne-a provocat și ne-a făcut să găsim soluții diferite față de ceea ce încercasem până atunci. Organizațiile #ÎnStareDeBine s-au alăturat eforturilor autorităților și cadrelor medicale în lupta cu noul virus și au continuat în aceeași măsură să activeze în rândul comunităților locale.

În contextul situației generate de pandemia COVID-19, am direcționat o jumătate din bugetul alocat pentru anul 2020 către un apel special de proiecte, intitulat În stare să ajut. Acesta a oferit finanțare în valoare de 500.000 de euro ONG-urilor din întreaga țară care s-au mobilizat să sprijine cadrele medicale și comunitățile și grupurile vulnerabile afectate de pandemie.

Am primit peste 143 de proiecte, totalizând 3,5 milioane de euro ca nevoie de finanțare. Dintre acestea am selectat și finanțat 15 proiecte care au venit în sprijinul urgent al grupurilor defavorizate afectate de pandemie și personalului medical din prima linie, în comunitățile din 25 de județe din țară și București.

De la sprijin material și până la asistență psihologică, proiectele fie au răspuns unor necesități imediate pentru categorii defavorizate, de ordin medical pentru nou-născuți sau de asistență pentru bolnavii de cancer, fie au venit în sprijinul cadrelor medicale, pacienților, familiilor nevoiașe, persoanelor din mediul rural, persoanelor fără adăpost, victimelor violenței domestice, sau au susținut continuarea educației școlare.

Rezultatele nu au întârziat să apară, așa că iată-ne astăzi în fața unui lung șir de reușite, pe care ne bucurăm să le împărtășim cu voi. Felicităm astfel implicarea remarcabilă a celor 15 organizații care au fost mai mult decât prezente anul trecut:

  1. Asociația Prematurilor
  2. Asociația pentru Promovarea Incluziunii Sociale – APIS
  3. Asociația Sprijin pentru Comunitate și Asistență Umanitară
  4. Asociația Liver Research Club – LIREC
  5. Asociația Merci Charity Boutique
  6. Asociația Reality Check
  7. Federația Organizațiilor Neguvernamentale pentru Servicii Sociale – FONSS
  8. Fundația HOSPICE Casa Speranței
  9. Asociația Totul este posibil
  10. Asociația Spital Sofia Sebeș
  11. Fundația Inimă de Copil
  12. Fundația de Sprijin Comunitar – FSC
  13. Fundația Serviciilor Sociale Bethany
  14. Asociația Rază de Speranță în Intervenția și Terapia Tulburărilor din Spectrul Autist
  15. Asociația Help Autism: Help Community