În stare de bine

Seria Portret de ONGist #înstaredebine

Andreea Rusu alege să nu închidă ochii la ce se întâmplă în jur, iar sfatul său ar fi să ne informăm și să luăm atitudine. Crede că este important să ne implicăm în cât mai multe cauze civico-politice.

Andreea Rusu, membră Centrul FILIA

1. Cum ai ajuns să lucrezi în sectorul neguvernamental? A fost o întâmplare sau chiar îți doreai asta?

Am început să fac voluntariat în ONG-uri din liceu și îmi plăcea foarte mult. Mai târziu, punctul de cotitură, să zicem așa, a fost când am învățat la facultate despre feminism. Atunci am descoperit Centrul FILIA și am dat 3 mail-uri în curs de 3 săptămâni în care le ceream să devin voluntară. În final mi-au răspuns, am venit la un interviu și de atunci am rămas practic lipită de organizație. Nu m-am gândit niciodată că aș putea ajunge să lucrez la FILIA pe diverse proiecte, însă atunci când s-a ivit ocazia și am devenit parte a echipei, am lăsat orice altceva baltă și m-am concentrat numai pe asta. Este cu siguranță ceea ce-mi doresc să fac pentru cât mai mult timp în viitor.

2. Care este cauza pentru care ai lupta până-n pânzele albe?

Pentru ceea ce pot numi generic „dreptate”. Aș lupta până în pânzele albe ca femeile să aibă aceleași șanse cu bărbații, să fie tratate la fel, atât în viața personală, cât și în viața publică. Îmi doresc ca femeile să poată să facă orice vor ele fără să mai treacă prin zeci de obstacole în plus față de bărbați. Mi se pare nedrept că o femeie muncește de două ori mai mult – o dată la muncă 8-10 ore pe zi și încă o dată acasă făcând curat, având grijă de copii și de casă, după muncă sau în weekend. Mi se pare nedrept că mor atâtea femei din cauza violenței în familie și totuși asta nu este o prioritate pentru politicieni. Mi se pare nedrept că atât femeile, cât și bărbații consideră că ăsta este rolul femeii, asta este soarta cu care trebuie să se obișnuiască. De asemenea, nedreptățile nu se opresc la criteriul de gen, ci există și pe criterii rasiale, etnice, religioase, de statut socio-economic etc. Exemplele pot merge la infinit, însă ce mi se pare important este să înțelegem că aceste nedreptăți există, în măsuri și moduri diferite, atât în mediul urban, cât și în mediul rural, atât în familii needucate, cât și în familii cu studii superioare. Mi-aș dori să trăiesc într-o societate în care aceste nedreptăți sunt arătate cu degetul și condamnate și în care renunțăm să mai judecăm oamenii după stereotipuri.

3. Te implici în comunitatea în care trăiești, tu ca cetățean? Cum? Care ar fi sfatul tău pentru alte persoane care ar vrea să facă asta?

Îmi place să cred că sunt destul de implicată în comunitate și că îmi asum cât pot de bine statutul de ”cetățeană”. Exceptând activitățile pe care le fac în sectorul ONG, aleg să nu închid ochii la ce se întâmplă în jurul meu, atât politic, cât și civic. Am participat la proteste începând cu tragedia de la Colectiv, am fost observator în secții la alegeri, încerc să ofer informații oamenilor din jurul meu cu privire la diverse subiecte politice la care mă pricep, semnez petiții, donez către organizații de caritate, dar și pentru jurnalism de calitate. În cazul referendumului pentru familie, am dat zeci de telefoane la BEC, primării și la poliția locală cu privire la panouri ilegale. Acum câteva zile am refuzat să semnez o petiție în bloc prin care erau gonite agresiv persoanele fără adăpost care dorm în scară iarna și m-am hotărât să lipesc afișe cu adăposturi de noapte. Acestea ar fi primele exemple care îmi vin în minte. Iar sfatul meu ar fi să nu închidem ochii. Să ne informăm cu privire la ceea ce se întâmplă, atât politic, cât și civic și să luăm atitudine. Pot garanta că prima dată când mergi la un protest sau când atragi atenția cuiva că nu face ceva OK (când hărțuiește pe cineva, când aruncă gunoaie pe jos, când parchează pe locul pentru persoane cu dizabilități) simți că ai făcut o diferență.

4. Cum a fost experiența ta #înstaredebine? Ai lua-o de la capăt mâine, dacă ar fi cazul?

Fără niciun fel de exagerări, experiența #înstaredebine a fost de departe cel mai important moment de dezvoltare personală și profesională a mea. Am învățat în 7 luni și m-am dezvoltat ca om, cât n-am făcut-o în 17 ani de școală și 22 de viață și toate aceste lucruri se datorează celor peste 1400 de femei pe care le-am cunoscut, femei din toate clasele socio-economice, de profesii foarte diferite, din medii de rezidență diferite, de etnii diferite, de religii diferite, care, prin experiențele lor de viață, mi-au amintit în fiecare zi de ce fac ceea ce fac. A fost, cu siguranță, un proiect extrem de solicitant și obositor, dar care a avut rezultate extraordinare, din punctul meu de vedere. Fiecare întâlnire, fiecare discuție cu femeile și, de exemplu, fiecare femeie în plus care ne spunea că merge sau că tocmai a fost să-și facă testul Babeș Papanicolau datorită nouă mi-au oferit energia să continui.

Bineînțeles, nu a fost totul roz și frumos în proiect. În special din cauza unor reprezentanți ai autorităților care au dat dovadă, de prea multe ori, de incompetență, nepăsare și, uneori, rea-voință. M-a bucurat, totuși, că am cunoscut și persoane extraordinar de implicate și competente, care în ciuda tuturor piedicilor care li se pun (lipsă de fonduri, colegi indiferenți etc.) luptă să-și facă meseria cât mai bine. Cred că am creat o echipă frumoasă cu multe dintre autoritățile locale și, de multe ori, când ne despărțim după ultima întâlnire din proiect, avem lacrimi în ochi.

Deci da, cu siguranță aș lua-o de la capăt mâine și poimâine și răspoimâine…

5. Cum te relaxezi la sfârșitul unei zile obositoare?

Nu cred că fac nimic special spre deosebire de alți oameni de vârsta mea. În general, mă uit la seriale sau filme, fie singură, fie cu partenerul meu. Acum urmărim seria Assasination of Gianni Versace, pe care o recomand. De asemenea, sunt extrem de pasionată de mâncare, este marea mea plăcere vinovată. Deci, atunci când avem suficientă energie, ieșim să mâncăm în oraș în fel și fel de locuri pe care le găsim pe net și vrem să le încercăm. Visez de câteva luni să îmi deschid cu iubitul meu un blog despre mâncare, dar n-am găsit până acum timpul necesar.

6. Cum se împacă viața de ONGist cu cea personală?

Cred că se împacă perfect atunci când ai alături oameni care te susțin și cred în tine. Părinții mei m-au susținut întotdeauna și cred alături de mine în pasiunea mea – feminismul. Tatăl meu, care este jurnalist, a început în ultimul an să aibă emisiuni cu figuri feministe. Mama și bunica mea, deși își fac griji că plec din oraș la drumuri lungi, înțeleg că asta îmi doresc să fac. Iubitul meu mă sprijină necondiționat și îmi este oricând alături cu un sfat sau cu energie pozitivă.

Îmi este clar că viața de ONGistă și, mai specific, viața de feministă îmi influențează foarte mult viața personală. Nu mai pot să mă abțin când aud comentarii sexiste, rasiste sau extremiste în jurul meu. Încerc să-mi informez familia și prietenii despre egalitatea de șanse și să le explic că multe lucruri pe care le-au crezut toată viața, nu sunt corecte. Sunt convinsă că sunt „feminista familiei/grupului” care critică diverse situații, dar pas cu pas și cu răbdare se face o diferență. Cei din jurul meu deja s-au obișnuit cu mine și cred că au și început să privească situațiile din jurul lor altfel și că au mai renunțat de prejudecăți.

7. Practici voluntariatul? Unde, cum și de ce?

În ultimele luni, în afară de activitățile în FILIA, care se împart între voluntariat și job săptămânal, nu am avut atât de mult timp cum aș fi vrut să fac voluntariat pentru alte cauze și organizații. De aproape 3 ani, sunt membră fondatoare și voluntară în prima și singura inițiativă pentru prevenirea și combaterea hărțuirii sexuale în mediul academic. În ultimul an m-am axat destul de mult pe cercetare în domeniul ăsta, dar, alături de colegele mele, și pe atragerea de noi voluntare/voluntari și pe advocacy la nivel de SNSPA. De asemenea, îmi doresc foarte mult să mă implic din nou ca observator la alegerile din acest an. Cred că este important să ne implicăm în cât mai multe cauze civico-politice având în vedere situația actuală din României, dar și a contextului internațional.

8. Care e ideea genială de proiect pe care nu ai reușit să o implementezi încă?

În momentul de față, când suntem pe finalul proiectului #instaredebine Bona Dea Acționăm pentru Sănătatea și Siguranța Femeilor, nu mă pot gândi decât că mi-aș dori să continue la nesfârșit, să le cunosc mai bine pe femeile cu care am interacționat în ultimele luni, să discutăm și despre alte subiecte și să le ajutăm cum putem noi, la FILIA, mai bine. Deci ideea genială ar fi să continuăm să facem ceea ce facem și să facem auzite vocile femeilor din toate colțurile României, în toată diversitatea lor.

9. Care ar fi trei tag-uri despre tine? (3 cuvinte care te descriu)

#feministă, #implicată, #hotărâtă

Seria Portret de ONGist #înstaredebine este realizată în cadrul programului „În stare de bine”, susținut de Kaufland România și implementat de Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile. Bona Dea – Acționăm pentru sănătatea și siguranța femeilor! a fost derulat de Centrul de Dezvoltare Curriculară și Studii de Gen: FILIA în perioada iulie 2018 – februarie 2019.